Condițiile stabilite de Guvern pentru terase începând din 1 iunie

Condițiile stabilite de Guvern pentru terase începând din 1 iunie

Guvernul a adoptat condițiile în care pot fi deschise terasele începând din 1 iunie și a stabilit clar regulile pe care vor trebui să le respecte angajații și clienții. Măsurile au fost impuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, condus de premierul Ludovic Orban.

Astfel, începând cu 1 iunie sunt permise prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare băuturilor alcoolice și nealcoolice în spații destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber.

Există însă și niște reguli stricte: trebuie să fie asigurată o distanță de minimum 2 metri între mese și participarea a maxim 4 persoane la o masă, dacă sunt persoane care provin din familii diferite.

“Începând din 1 iunie, câteva activități care până acum au fost interzise vor redeveni posibile. Astfel, de la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puțin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă și, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Categories: Life & Style, National

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*