Centru de Tineret, construit în Teiuş cu finanţare europeană

Centru de Tineret, construit în Teiuş cu finanţare europeană

Un Centru de Tineret ce va avea un bazin de înot și săli cu funcțiuni diverse va fi construit cu fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, în oraşul Teiuş, valoarea alocată acestui proiect ridicându-se la peste 10,5 mil. lei.

Primăria a lansat în SEAP o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru investiţia Regenerarea Urbană Socio-Culturală a Oraşului Teiuş – Centru de Tineret. Ofertele vor putea fi depuse până în 17 august.  

Serviciile ce fac obiectul contractului vizat sunt Elaborarea proiectului tehnic (PT), Elaborarea detaliilor de execuţie (DDE), Documentaţii tehnice pentru avize/acorduri/achiziţii, Asistenţă tehnică din partea proiectantului pe durata execuţiei lucrărilor.

Se va realiza un Centru de Tineret, în suprafaţă de 2.930 mp suprafaţă construită, respectiv 3.130 mp suprafaţa desfăşurată.  El va fi construi pe artera principală, în zona ieșirii din oraș către Aiud. Va fi un singur corp de clădire, cu fundații din beton și structură metalică, având ca învelitoare panouri termoizolante.

La parterul acestui centru, intrarea principală se va face printr-o terasă exterioară acoperită. De aici, se va ajunge la o zonă de primire, de unde se formează un hol de acces spre un pachet de grupuri sanitare și vestiare, spre sala multi-sport, către sala de bowling, dar și către  sala de proiecție și cea multimedia, care se pot cupla la nevoie, fiind despărțite doar de un perete mobil. Tot la parter va fi o sală de gimnastică și o sală de activități recreative.

 În aripa dreaptă a clădirii se va găsi o zonă de bazin de agrement cu vestiare, dușuri și grupuri sanitare, zonă de unde se va trece la un nivel inferior, situat sub zona bazinului, unde se găsește camera tehnică, cu instalațiile aferente. Din zona de primire, printr-o scară de acces, se va putea ajunge la două terase exterioare neacoperite, ce pot fi puncte de belvedere. 

Categories: Local