850.000 lei, alocaţi de la bugetul local pentru modernizarea unor străzi din Mărtinie şi Dobra

850.000 lei, alocaţi de la bugetul local pentru modernizarea unor străzi din Mărtinie şi Dobra

850.000 lei este valoarea estimată de autorităţile din Şugag pentru modernizarea a două străzi, “Luncii”, respectiv “Primăverii”, din satele Mărtinie şi Dobra.

Sursa de finanţare este de la bugetul local, iar procedura de achiziţie utilizată este procedură simplificată. Ofertele pot fi depuse până în data de 21 septembrie.

Strada “Luncii” are o lungime de 250 metri, iar “Primăverii” de 321 metri, fiind alcătuită din 3 tronsoane.

Strazile asigură accesul riveranilor către proprietăţile acestora dinspre DN 67C. În general, drumurile se desfăşoară între limitele de proprietate, fiind învecinate cu gardurile riveranilor sau terenurile agricole (grădinile acestora).

În starea actuală, suprafaţa de rulare este alcătuită dintr-o pietruire existentă realizată din pietriş contaminat cu pământ, balast sau piatră spartă. Nu este asigurată scurgerea apelor pluviale prin niciun mijloc de colectare şi evacuare a acestora (în zone izolate există şanturi amenajate de către riverani). Astfel, apa pluvială fie stagnează pe partea carosabilă, fie se scurge în curţile oamenilor.

Drumurile nu au asigurată panta transversală de scurgere a apelor pluviale, iar în perioada de precipitaţii ele devin impracticabile.

Pietruirile existente nu pot constitui un strat de fundaţie pentru viitorul sistem rutier, deoarece sunt contaminate cu pământ şi nu se poate asigura o racordare convenabilă a acceselor la proprietăţi. În prezent străzile prezintă numeroase denivelări şi gropi.

Partea carosabilă a străzilor existente nu este constantă. Ea variază între 2,75 metri şi 4 metri.

Categories: Local