Nici o ofertă pentru realizarea reparaţiilor capitale la 2 secţii ale spitalului din Alba Iulia

Nici o ofertă pentru realizarea reparaţiilor capitale la 2 secţii ale spitalului din Alba Iulia

Licitaţia pentru realizarea lucrărilor de reparații capitale la secțiile de Cardiologie și Medicină Internă ale spitalului din Alba Iulia urmează să fie reluată, după ce la prima procedură nu a fost depusă nici o ofertă.

Luna trecută, SJU Alba Iulia a lansat pe SEAP licitaţia pentru efectuarea de reparaţii capitale la cele două secţii amplasate la etajul IV, cu o valoare estimată a lucrărilor de peste 2,3 mil. lei, fără TVA.

Finanţarea este asigurată în totalitate de către Consiliul Județean, în subordinea căruia se află spitalul.

Cele două secţii au nevoie de reparații capitale. Ar trebui înlocuite total finisajele, tâmplăria interioară si exterioară, precum și instalațiile electrice, sanitare și termice. Lucrările de construcții vizează recompartimentări ale spațiilor prin demolarea unor pereți de compartimentare (nestructurali) și realizarea de noi pereți de compartimentare, respectiv realizarea de goluri noi pentru asigurarea circulațiilor, conform cu noua compartimentare a spațiilor din punct de vedere a asigurării normelor specifice de funcționare a spitalelor.

Categories: Local