Amendă aplicată de DSP administratorului casei private de vârstnici unde s-a depistat un focar de coronavirus

Amendă aplicată de DSP administratorului casei private de vârstnici unde s-a depistat un focar de coronavirus

Direcția de Sănătate Publică a sancționat cu 2500 de lei administratorul Casei private de bătrâni Anisia din Șeușa (Ciugud), în baza Legii 55/2020 (nerespectarea măsurilor de prevenție privind extinderea virusului Sars-Cov-2).

Practic, s-a constatat că aici nu s-a respectat metodologia națională de testare a beneficiarilor și personalului o dată la 2 săptămâni, testare care ar fi trebuit solicitată de către conducerea stabilimentului. În urma existenței unor informații și indicii că aici ar fi izbucnit un focar de coronavirus, s-a organizat o testare a tuturor beneficiarilor și personalului, în total 44 de persoane. Dintre acestea, 36 au fost confirmate cu COVID-19 (29 – beneficiari și 7 – personal).

În urma evaluării, 5 beneficiari au fost internați în spitalele din județ. Pentru ceilalți, medicii de familie de pe raza comunei Ciugud continuă evaluările, iar în funcție de evoluția stării lor de sănătate vor fi carantianați sau internați, a transmis DSP.

Trei noi focare au fost depistate în judeţ. În afara celui de la casa privată de tip familial, unul a fost înregistrat la un centru de recuperare de pe raza comunei Galda, aflat în subordinea DGASPC, și unul la o instituție care are sediul în Alba Iulia. Cele trei focare însumează circa 50 de persoane din cele 118 noi cazuri raportate miercuri.

În Alba se înregistrează un nedorit record, cu 734 de cazuri active. De altfel, după Bucureşti şi Iaşi, în Alba sunt cele mai multe noi cazuri depistate de infectare cu COVID-19.

Categories: Life & Style